Viata ti se poate schimba intr-o clipa intr-un mod in care nu te-ai fi gandit vreodata. Cand te nasti, primesti sansa de a da o auditie pentru marele spectacol numit viata. Obtii o singura data in care sa te prezinti. O zi dintr-o luna, o luna dintr-un an. Te lansezi inocent, fara pata.. zilele curg, anii trec. De fapt, TU treci.. anii raman aceiasi, doar viziunile se schimba. Timpul nu trece, noi trecem. Uneori lasam urme, alteori nu. Suntem ca secundele: unele importante, decisive, altele neinsemnate si grabnic pieritoare. Purtam masti, costume.. rostim replici; unele bune, altele rele. Ne impotmolim, o luam de la capat, ne punem alta masca, alt costum..speram. Speranta-Ah! Un cuvant atat de paradoxal in vremurile noastre! Azi e totul sau nimic: ori esti fericit, ori esti necajit pentru tot restul zilelor. Bineinteles, exista schimbari de soarta, in bine sau in rau, dar dupa atatea incercari, uneori e de ajuns una hotaratoare, te saturi sa lupti, sa speri. Te intrebi "De ce eu?", te zbati, te framanti, simti ca totul se naruie, identitatea ti se destrama, visele se transforma in cosmaruri, orice zgomot se transforma in strigate de durere, de teama. Scopurile se transforma in fantasme intangibile, ti se pare nedrept sa zambesti. Ai vrea sa fugi, sa dai timpul inapoi.. te simti slabit, deznadajduit. Intre timp, timpul isi urmeaza cursul, noi trecem.. Uneori incerci sa uiti, dar realitatea te loveste din toate partile, singuratatea spirituala devine de nesuportat. Iti vine sa tipi, sa plangi, sa zbieri.. te opresti. Cui i-ar pasa? Te uiti in oglinda: ochii iti sunt rosii, fata slabita si palida; nu te mai recunosti. Te simti schimbat. De fapt, nu mai simti nimic. Nu mai poti sa simti ceva, devii rigid si insensibil! Incepi sa gandesti abstract, nu mai crezi in basme.. iti pierzi speranta! Ce dureros lucru! Speranta e cea care a tinut pamantul pe picioare! Speranta a fost sfetnicul tuturor popoarelor, dar tu o pierzi.. nu te mai poti bucura de nimic, deoarece ti-e teama. Ti-e teama ca acel lucru care te face fericit va disparea la fel cum au disparut si restul. Intunericul isi face loc treptat pe cerul tau si steaua ta norocoasa se pierde in norii cenusii ai disperarii. Simti durere, frustrare, neputinta si-ti inchizi sufletul in fata luminii. Simti ca Dumnezeu te-a parasit, ca ingerul tau pazitor a fugit de negura gandurilor tale.

            Uneori un alt suflet iti este partas, alteori treci singur prin caruselul nestapanit si incontrolabil al vietii. Cand te nasti, nu primesti niciun set de intructiuni pentru ceea ce te asteapta. Nu primesti nicio garantie ca daca lucrurile merg prost va fi iar ca inainte. Primesti o zi, o luna, un an. Semnul sub care te nasti poate fi unul norocos sau unul infricosator. Privesti la fericirea altora, incepi sa judeci, atat pe ei, cat si pe tine. "Ce n-am facut bine?", "De ce eu?"..sunt intrebari la care nimeni nu-ti va putea raspunde vreodata, decat insasi viata pe care o condamni. Altii se imprietenesc cu ea, dar altii si-o fac cel mai mare dusman. Si cum se spune ca "un necaz nu vine niciodata singur", continui sa te lupti cu sansele nefaste ale destinului. Altii ar face orice sa traiasca, dar tu iti doresti sa mori, sa nu mai simti teama sau durere. Pana acum, iti era teama de moarte, dar acum o consideri simpla si linistita. Nu trec zilele, ci iti trec zilele in intuneric si deznadejde pana cand o raza de soare alunga treptat furtunile tumultoase. Lumina revine si iti sadeste in suflet speranta, speranta pe care, desi ai alungat-o, nu te paraseste niciodata. E acolo in adancul sufletului tau asteptand un zambet sau o vorba buna care s-o trezeasca la viata. Ranile raman, dar durerea devine suportabila si te lasa sa zambesti. Nu va mai fi ca inainte, dar exista un "inainte" pe care trebuie sa-l urmezi, deoarece viata e un loz in plic. Puteai sa nu fii TU cel nascut, puteau fi alte miliarde de oameni, dar nu tu. E o binecuvantare ca ai simtit pamantul sub picioare, ca ai vazut soarele, ca anotimpurile s-au scurs sub ochii tai.. Iti amintesti de tine, cel vechi si incerci sa prinzi farame din trecut. Iti amintesti ca ai avut candva visuri, dorinte, calitati si te agati din nou de ele. Durerea te-a intarit. Vezi lucrurile cu alti ochi si nu mai simti teama. Fiecare zi e o binecuvantare, deoarece poate fi ultima, fiecare imagine, deoarece puteai fi orb, fiecare sunet, deoarece puteai fi surd, fiecare pas, deoarece puteai fi invalid. Orice ar fi, nu vei fi niciodata singur. Sufletul iti este cel mai bun prieten. Poti imbatrani cu trupul, dar sufletul sa-ti fie tanar si linistit. Nimeni nu-ti va spune ce e bine sau ce e rau, asculta-te pe tine.. Grelele incercari te pregatesc pentru viata; viata insasi este o incercare cu nenumarate obstacole. Ca la teatru: o masca rade, una plange. Intr-o zi razi, in alta plangi; intr-o zi te nasti, in alta mori, dar bucura-te atata timp cat cortina este ridicata si tu, actorul principal, iti joci rolul pana la capat. Fa tot ce iti doresti, spera si viseaza, daruieste si iubeste fara sa astepti nimic in schimb. Intr-un cuvant: TRAIESTE! Implineste-ti toate visurile, deoarece, dupa ce spectacolul s-a terminat, luminile sau stins si cortina a cazut, nu te vei mai putea intoarce niciodata sa te inclini pe scena vietii.